„S-au călcat în picioare realizările și tradiția judoului românesc!”. Scrisoarea lui Marius Vizer pentru familia divizată a judoului. Portretul președintelui ideal, în ce condiții va continua să fie „trup și suflet” alături de FRJ, cauzele declinului și idei de redresare

  • Publicat:
  • Actualizat:

Lumea judoului se pregătește de o săptămână fierbinte. Miercuri, pe 14 decembrie, este convocată o Adunare Generală extraordinară, cerută de 99 de structuri afiliate la FRJ, prin care se dorește acordarea unui vot de neîncredere actualei conduceri federale.

Dacă moțiunea trece, întregul Comitet Director este demis, inclusiv președintele, iar în termen de 30 de zile ar trebui să aibă loc o Adunare Generală de alegeri, conform statutului FRJ. Între timp, din câte se pare, președintele Florin Lascău deja s-a retras. Dacă moțiunea nu trece, atunci unul dintre vicepreședinți va conduce fedarația până în aprilie 2017, când erau oricum programate alegeri generale. Înaintea acestei săptămâni decisive, Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, omul care a susținut judoul românesc mai mult decât a făcut-o oricine, a trimis o scrisoare deschisă familiei judoului românesc.

Mesajul e construit pe câțiva piloni puternici, meniți să susțină o stare de normalitate într-un sport care a adus României medalii și a făcut un bun PR țării pe toate meridianele: chemarea la unitate, renunțarea la interesele de grup în beneficiul judoului, dar… și atenționarea din final: „sper să aveți maturitatea și înțelepciunea să puneți pe prim plan interesele FRJ și nu ale unor persoane individuale sau unor grupuri de interese… În aceste condiții, voi fi în continuare trup și suflet alături de judoul românesc”!.

1964 este anul în care judoul a devenit sport olimpic

La ce se referă fostul campion orădean în pasajul de final? Vizer nu o spune explicit însă comunică subtil faptul ultimii doi președinți, pe care i-a susținut cu toată puterea sa, au călcat constant pe bec și au adus un prejudiciu de imagine judoului românesc. Povestește pentru ProSport un personaj important din sportul românesc: „Vizer e dezamăgit. Ultimii doi președinți ai FRJ au făcut cheltuieli nejustificate din bugetul federației, iar el i-a ajutat enorm. O face pur din patriotism. Vrea ca judoul românesc să impresioneze din nou în anii ce vin. Chiar dacă e la Tokyo unde e atent la fiecare pas al judoului japonez – disciplină esențială în programul ediției olimpice din 2020 -, sau chiar dacă aterizează în Egipt, unde încearcă să asigure un climat propice performanței acestui sport, Vizer se uită cu un ochi și la ce se întâmplă în România. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că poziția pe care o deține – președinte al forului internațional – îl face cu atât mai mult să-și direcționeze din energie și idei spre marea lui iubire, judoul românesc”.


Marius Vizer, alături de Vladimir Putin la finala Corinei Căprioriu, de la Londra 2012

Stimați colegi și iubitori ai judoului românesc,

Având în vedere că s-a încheiat un ciclu olimpic de succes pentru sportul nostru la Rio, că suntem la sfârșit de an și că președintele actual al Federației Române de Judo (FRJ), Florin Lascău, s-a retras, aș dori să vă transmit câteva gânduri care să contribuie la destinul judoului românesc, destin pe care l-am servit ca antrenor alături de voi, mai apoi ca fondator și susținător al clubului de judo Liberty Oradea (care în anul 1999 a câștigat Cupa Campionilor Europei pe echipe) și, ulterior, ca președinte al FRJ (actualmente președinte de onoare al FRJ).

În calitatea de președinte al Uniunii Europene de Judo (UEJ) și președinte al Federației Internaționale de Judo (FIJ) am sprijinit judoul românesc în conformitate cu etica și principiile sportului nostru și a codului deontologic care se impunea. În calitate privată am susținut FRJ de câte ori a fost nevoie. Din momentul în care am înființat clubul de judo Liberty și până astăzi nu mi-am însușit niciodată vreun venit sau vreun beneficiu din sportul care m-a consacrat, ci, dimpotrivă, am investit privat milioane de dolari în proiectele de dezvoltare și sociale ale judoului românesc, european și internațional. Tocmai de aceea am avut mereu libertatea de exprimare în cadrul organizației pe care o reprezint pe plan mondial, la fel și în toate organizațiile și nivelurile de structură ale sportului mondial. Întotdeauna am trăit pentru sport și nu din sport. Sper să îi inspir și pe alți lideri în sport la toate nivelurile.

Știu că de cele mai multe ori nu vă este ușor, am trăit împreună cu mulți dintre dumneavoastră momente dificile, dar și clipe frumoase.

Casa dumneavoastră în sport este Federația Română de Judo; de la cel mai tânăr copil practicant și până la cel mai înțelept veteran, fiecare reprezintă o cărămidă din casa numită FRJ. Este casa noastră, a tuturor, și trebuie să o administrăm și apărăm cu cinste. Atunci când FRJ nu mai este credibilă, vă asigur că și dumneavoastră, toți, v-ați pierdut credibilitatea pe plan național și internațional, iar consecințele vor fi automat un buget redus, sponsori care nu mai vin și o medie care nu mai este interesată. Cam în această situație ați reușit unii să aduceți federația la momentul actual. Cauze: lipsa de management și transparență din anumite perioade, corelate cu izbucnirea unui conflict între domnii Bălgrădean și Bercean care au transformat FRJ într-un câmp de bătălie al intereselor personale și al egoului, fără să țină cont de toate realizările acestei federații și fără respect față
de ceea ce au creat pionierii judoului românesc și toți aceia care au contribuit într-un fel sau altul la susținerea și dezvoltarea judoului românesc.

S-au călcat în picioare realizările și tradiția judoului românesc care au fost clădite cu eforturile și sacrificiile atâtor generații și care sunt convins că asistă consternați la această tragedie.

În acest moment, FRJ este divizată în două sau chiar mai multe grupări cu lipsă de viziune, traiectorie și strategie. În aprilie urmează să aibă loc alegeri pentru conducerea federației, perioadă până la care mai sunt 3 luni și chiar nu înțeleg disperarea de a avea alegeri anticipate prin vot de neîncredere față de actuala conducere a federației, care, probabil că nu este infailibilă, dar nu a făcut decât să pună în aplicare o hotărâre a Ministerului Tineretului și Sportului prin care un sportiv poate fi decontat de către un singur club.

Această decizie a generat nemulțumiri datorită faptului că a lezat interesele anumitor structuri care au practicat dubla și tripla legitimare la aceeași categorie de vârstă. Consider că asocierile pot avea loc între cluburi pe direcție ierarhică de vârstă. Consider, de asemenea, că FRJ în momentul actual poate să își revină doar printr-o poziție și o strategie înțeleaptă a tuturor membrilor, în care noul președinte să fie unul neutru, sa nu provină din niciuna dintre grupările actuale. În primul rând, noul președinte trebuie să fie capabil să atragă fonduri suplimentare, pe lângă cele de buget, către FRJ, să aibă în spate o medie puternică ce trebuie să redea credibilitatea și să promoveze judoul românesc pe plan național și internațional, să fie o persoană de notorietate, cu veleități de manager, cu viziune și strategie transparentă, productivă și imparțială. Este unica soluție de a reuni membrii federației și de a aduce organizația pe un drum respectabil, de a deveni o federație solidă, credibilă, care să contribuie la consolidarea reformelor pentru dezvoltarea și promovarea întregului sport românesc.

Sper să aveți cu toții maturitatea și înțelepciunea să puneți pe primul plan interesele FRJ și nu ale unor persoane individuale sau grupuri de interese și să optați pentru o cale dreaptă. În aceste condiții voi fi în continuare trup și suflet alături de judoul românesc, cel care m-a consacrat și căruia îi voi fi mereu devotat.

Vă doresc tuturor sărbători fericite, la mulți ani și un An Nou cu realizări și împliniri pe toate planurile!

Marius Vizer


La Rio de Janeiro, Marius Vizer și președintele CIO, Thomas Bach

 CONTEXT Sfârșitul anului trecut: FRJ, condusă de Doru Sapta, datorii de peste 200.000 de euro

La finele anului 2015, Federația Română de Judo intrase într-un impas major. Managementul defectuos al vechii conduceri – președinte Doru Sapta și secretar general Alexandru Bălgrădean – a dus la acumularea unor datorii de peste 200.000 de euro. Cei doi și-au dat demisia, iar conducerea FRJ a fost preluată, prin votul AG, de Florin Lascău. Pentru a putea beneficia de buget pe 2016, FRJ a fost obligată la finele anului trecut să achite o parte dintre datorii, banii trimiși cu generozitate de Marius Vizer.

În 2016, datorită noului management, datoria a scăzut considerabil, urmând ca în 2017, conform estimărilor, să se stingă definitiv. Nu a fost însă de ajuns pentru a reuni o lume ce era deja divizată.

De ce a fost inițiată moțiunea de cenzură? Cluburile îi reproșează lui Florin Lascău că s-a rupt de oamenii judoului și că a luat decizii „ciudate” (numirea șefului arbitrilor, demiterea secretarului general Gigi Savu, în timpul unei competiții pe care tocmai acesta o organiza, retragerea lui Florin Bercean din postura de antrenor coordonator pe toate loturile, inclusiv masculin, și menținerea lui doar la feminin, scoaterea dublei legitimări după ce a lăsat cluburile să plătească taxele la FRJ pentru… dubla legitimare). Povestește pentru ProSport, sub protecția anonimatului, un antrenor de judo. „Există o tabără a >, așa îi spunem noi, grupul condus de Florin Bercean, omul care îndeamnă la revoltă. Frustrarea lui provine din faptul că el nu mai reușește să performeze cu sportivii săi cum o făcea înainte și acum are derapaje de tot felul, scăpări care nu caracterizează un om de judo. Demersurile lui Florin Bercean sunt generate de faptul că va candida la președinția federației, propus de cei care au inițiat moțiunea de cenzură”, spune sursa ProSport.

Până să se liniștească apele în familia judoului, campionii actuali își arată susținerea față de Marius Vizer. Personaj charismatic, Daniel Natea, aur la Grand Pixul de la Abu Dhabi, din octombrie și participant la JO de la Rio, și-a declarat sprijinul pentru un judo curat, fără scandaluri, în linia recomandată și președintele FIJ. Și alți nenumărați campioni au aceeași viziune.

JUDOUL ROMÂNESC, UN PALMARES CU ȘASE MEDALII LA JOCURILE OLIMPICE

  • Aur: Alina DUMITRU (Beijing 2008)
  • Argint: Alina DUMITRU (Londra 2012)
  • Argint: Corina CĂ‚PRIORIU (Londra 2012)
  • Bronz: Simona RICHTER (Sydney 2000)
  • Bronz: Mircea FRĂ‚ȚICĂ‚ (Los Angeles 1984)
  • Bronz: Mihai CIOC (Los Angeles 1984)
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×